Filmul „Tabăra”, care a avut premiera în cinematografe pe 31 decembrie, a înregistrat, după primul weekend de la lansare, 65.000 spectatori în cinematografe, lucru ce îl pune pe locul 1 în Box Office-ul românesc al weekendului respectiv. Pelicula îl are pe Selly în rol principal, fiind și ultimul proiect al trupei „5GANG”.
Producția românească, distribuită în cinematografe de Vertical Entertainment, a depășit „Matrix Resurrections”, care a avut un total de 60.000 de spectatori din ziua lansării sale (24 decembrie) și „Spiderman No Way Home”, în weekendul 31 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022.
„Tabăra” este un film românesc independent, produs de „Viva la Vidra Productions” și „Selly Media Network”, care spune povestea unor tineri ce ajung într-o tabără specială, unde sunt învățați să scape de dependența de tehnologie, de la telefoane mobile și tablete, la dependența de rețelele de socializare.
„Vreau să le mulțumesc celor care au mers la cinema și au dat o șansă producției TABĂRA. Mă bucur că în această perioadă de pandemie, în condițiile de 50 la sută capacitate în cinematografe, comunitatea noastră a vrut să vadă filmul. Mulțumesc fiecărui spectator în parte și sper că le-a plăcut TABĂRA cel puțin cât ne-a plăcut nouă să-l facem”, spune Selly.
Filmul „Tabăra” este a treia producție cinematografică Viva la Vidra lansată, după „5GANG: Un altfel de Crăciun” (2019) și „Miami Bici” (2020). Și, la fel ca la producțiile anterioare, „Tabăra” este pe locul 1 la deschidere, ceea ce face ca 3 din 3 filme „Viva la Vidra” să cucerească Box Office-ul românesc după primul weekend de la intrare în cinematografe.
„Mă bucură faptul că reușim să aducem publicul la filme autohtone în fiecare an, iar Tabăra este on track să devină cel mai vizionat film românesc lansat în 2021. Asta înseamnă că este al treilea an consecutiv în care filmele noastre sunt cele mai vizionate filme lansate în anul respectiv. Fiecare zâmbet pe care filmul Tabăra îl aduce pe fețele celor care îl vizionează adaugă la motivarea de a continua să facem producții românești.” spune Alexandra Hash, producător executiv.